Se afișează postările cu eticheta incredibil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incredibil. Afișați toate postările

marți, 26 februarie 2013

Liniuta intre carutasi pe Autostrada Soarelui

Când cineva îşi testează caii putere pe autostradă, nimeni nu mai este impresionat... Însă un şofer care circula pe Autostrada Soarelui a fost martorul a ceva total ieşit din comun. O "liniuţă" între doi căruţaşi, care chiar îşi testau caii la putere maximă.

Automobilele din spatele căruţelor de cursă au fost nevoite să circule cu avariile pornite, pentru a evita ca respectivii cai să ajungă pe masa unui britanic, deghizaţi în carne de vită.

Din păcate, filmarea şoferului, care este deja un "hit" pe internet, nu arată şi cine a fost câştigătorul cursei.

"Liniuta intre carutasi pe Autostrada Soarelui"

luni, 25 februarie 2013

Milanov a ramas fara 5 dinti din cauza lui Cadu

Finalul primei reprize a fost marcat de o scenă-horror. În minutul 43, fundaşul Vasluiului, Jivko Milanov, a încasat un picior în plină figură de la căpitanul oaspeţilor, Cadu. Portughezul a fost eliminat, în timp ce bulgarul Vasluiului a rămas întins la pămînt.
Fundaşul de 28 de ani a fost preluat de ambulanţă peste mai bine de 5 minute cu doi dinţi mai puţini, alţi trei fiindu-i scoşi la spital! Dus mai întîi la secţia de stomatologie, acesta a rămas la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii suplimentare.
Milanov nu e prima victimă a lui Cadu: pe lista acestuia s-au înşirat, de-a lungul timpului, Claudiu Niculescu, Herea, Sînmărtean, Burdujan ori Cesinha!

Haţegan, OK
Delegarea lui Ovidiu Haţegan a produs multe controverse înainte de joc. Acesta fusese acuzat în dese rînduri de către patronul gazdelor, Adrian Porumboiu, de arbitraje pro-CFR. "Centralul" s-a achitat însă bine de sarcini ieri: a acordat în mod corect un penalty la un duel în careu între Varela şi Weldon (28), i-a dat roşu direct lui Cadu (43) după atacul asupra lui Milanov. Nu l-a iertat nici pe colegul acestuia, Valente (45+1): l-a eliminat pentru că a ieşit de pe teren fără acordul său!

Primul meci după 9 luni!
Mike Temwanjera a jucat aseară primele minute în sezonul curent. Atacantul originar din Zimbabwe a lipsit de pe gazon timp de 9 luni, după ce medicii i-au descoperit probleme la o gambă chiar înaintea cantonamentului de vara trecută, din Austria. Ultima partidă jucată pînă ieri de Mike în Liga 1 a avut loc pe 20 mai 2012, 1-0 cu U Cluj.

"Milanov a atacat mingea cu capul la nivelul şoldului. Îmi pare rău pentru el, dar Cadu nu merită să fie acuzat pentru faza aceea, n-avea cum să-şi retragă piciorul din cauza vitezei de joc" (Arpad Paszkany, patron CFR Cluj)